Consiliul Director

Nicolae Raţiu
Preşedinte al Raţiu Family Charitable Foundation
Nicolae Raţiu este preşedinte al Ratiu Family Charitable Foundation, director al Regent House Properties Ltd şi consultant al grupului de business al familiei, al cărui portofoliu include în special proprietăţi imobiliare şi dezvoltarea acestora, în Marea Britanie, Franţa şi România. Nicolae este absolvent al Marlborough College, Marea Britanie şi al New York University în Statele Unite, licenţiat în Transport Maritim şi Economie.
Investiţiile grupului familiei în România includ Parcul Industrial Bucureşti, 180 de hectare pe traseul A1 la Bolintin, Parcul Industrial Campulung (fosta fabrică ARO), Parcul Industrial Turda, Ansamblul Rezidenţial Carol Parc, Hotelul Lebăda precum şi alte proprietăţi şi companii de materiale de contrucţii pentru industria transporturilor, de prelucrare a lemnului şi placajului.
Nicolae este cel mai tânăr dintre cei doi fii ai lui Ion Raţiu. Născut în Davos, Elveţia, Nicolae s-a implicat în România dupa 1990 când Ion Raţiu a candidat la preşedenţie. Principala sa responsabilitate a fost fondarea ziarului şi tipografiei Cotidianul.
În calitate de preşedinte al Ratiu Family Charitable Foundation, organizaţie fondată în 1980 cu sediul la Londra, Nicolae conduce un consiliu director format din 5 membri ai familiei Raţiu care oferă anual 100 de burse (de studiu, cercetare sau călătorie) în valoare de 200000 de lire sterline. În acest moment sunt finanţate cu precădere proiectele care susţin societatea civilă şi democratizarea.
Om de afaceri şi filantrop, alături de Fundaţia Raţiu, Nicolae este membru al consiliului director în numeroase organizaţii neguvernamentale din România şi Marea Britanie, între acestea The Romanian Cultural Centre în Londra, Pro Patrimonio, ADEPT şi The Relief Fund Romania.
Prin Fundaţia Raţiu Nicolae susţine programe culturale şi educaţionale majore în Marea Britanie, România şi Statele Unite, între acestea:
- Festivalul anual de Film Românesc, Londra
- Premiul şi Conferinţa anuale Ion Raţiu pentru Democraţie, Washington, DC
- Festivalul anual de cultură şi mâncare Transilvania Fest
- Premiul bianual Corneliu M Popescu for European Poetry in Translation
Indrei Raţiu
Indrei Raţiu este educator, fost jurnalist al BBC, Rediffusion şi London Evening Standard, implicat în lansarea noului program international de dezvoltare executivă al INSEAD. Anterior consultant de dezvoltare managerială pentru BM, Schlumberger, BP, ICI şi Banca mondială, Indrei este membru fondator a ICM – InterCultural Management Associates, Paris; Pro Patrimonio, Asociaţia Transilvania Fest şi Centrul Raţiu pentru Democraţie, România. Anterior membru al consiliului director al Rainford Trust, Marea Britanie, Indrei este membru in consiliul director al Raţiu Family Charitable Foundation, Marea Britanie şi al Şcolii Internaţionale din Cluj, România. Indrei este absolvent al Universităţii Cambridge şi INSEAD.
Pamela Raţiu
Director Executiv al Ratiu Family Charitable Foundation în România
Născută în Los Angeles California în 1948, Pamela a urmat studii clasice de artă şi muzică la Florida State University şi cursurile de teatru ale Stela Adler Theater Workshop. Este director executiv al Raţiu Family Charitable Foundation in România, administrator al Turda Development, iniţiator şi coordonator al proiectului hotelier Ratz de Nagylak, preşedinte al Asociaţiei Transilvania Fest, membru al consiliului director al CRD. preşedinte al US Raţiu Foundation şi iniţiatoare a programului CRD de combatere a traficului de persoane “Nu e de vânzare - Alege pentru binele tău”, Clubului de Debate, Atelierului de Teatru şi Centrului de Voluntariat. Este laureată a Premiului Femeia Anului a Revistei Avantaje în 2007 şi a Medaliei Regelui Mihai I pentru Loialitate în 2011.
Doru Radosav, prof. univ. dr
Doru Radosav, prof. univ. dr este Director al Departamentului de Istorie Medievală, Premodernă şi Istoria Artei şi Director al Bibliotecii Central Universitare “Lucian Blaga” Cluj. Preocupările sale academice sunt legate de istoria culturii premoderne, istoria sentimentului religios şi istoria orală. Este director al Institutului de Istorie Orală al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, editor şi membru al unor periodice ştiinţifice precum Anuarul Institutului de Istorie Orală, Philobyblon şi Colloquia, participant la reuniuni ştiinţifice în ţară şi peste hotare. A publicat la edituri din Franţa şi Germania cercetări pe temele circumscrise competenţelor profesionale enunţate mai sus. Este conducător ştiinţific de doctorat şi profesor al Şcolii doctorale “Istorie, cultură, civilizaţie” din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. A fost membru al unor comisii si consilii ştiinţifice naţionale de acordare a titlurilor universitare şi academice, este membru al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii a Academiei Române. Activează în cadrul unor organizaţii şi O.N.G.-uri începând cu anul 1990, preşedinte al Fundaţiei Memorie şi Adevăr.

Mădălina Mocan
Director Executiv
Mădălina Mocan este director executiv al Fundaţiei Raţiu pentru Democraţie (CRD). Ea coordonează o serie de proiecte şi programe în domeniul democratizării, drepturilor omului şi participării active. Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi cu un masterat în „Managementul Organizaţiilor Politice” la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Mădălina menţine un interes academic de cercetare în teorii ale drepturilor omului, politicile multiculturale, precum şi rolul societăţii civile. Ultimul său aport la sectorul non-profit este implementarea unui nou model de coordonare a organizaţiei şi introducerea tehnologiilor moderne pentru susţinerea transparenţei, responsabilitatii şi a legalităţii. (
cineceapromis.ro). Mădălina coordonează, din partea CRD, Premiul Ion Raţiu pentru Democraţie organizat anual în parteneriat cu Woodrow Wilson Center in Washington DC şi este implicată în proiecte privind democratizarea, soluţionarea conflictului şi educaţia pentru drepturile omului, în aceasta calitate cooperând cu factori de decizie şi beneficiari din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii unde este moderator şi facilitator pentru partenerii din regiune. Madalina este alumni al programului Young Leaders (2009) al Aspen Institute Romania si participant la seminariile executive organizate de Aspen in România şi Italia. Este pasionată de poveşti pline de farmec şi echitaţie.
Consiliul Consultativ
Mihai Cazacu
Mihai Cazacu are 35 de ani, este absolvent al Liceului Militar şi al Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliție din București. A lucrat in cadrul Ministerului Administrației și Internelor aproape 12 de ani timp în care a investigat un număr mare de cazuri de trafic de ființe umane (TFU) cu ramificaţii în mai multe țări din Europa. Timp de doi ani a lucrat in Londra, detașat in cadrul New Scotland Yard, coordonând partea română în prima echipă de anchetă comună intr-un un caz de TFU din Europa. Din 2011 s-a alăturat sectorului corporatist, lucrand în prezent pentru Brambles Ltd, o companie specializata in soluții de utilizare în comun a paletilor reutilizabili, lăzilor, containerelor și serviciilor conexe de logistică, prin brand-urile sale CHEP și IFCO.

Cosmin Marian
Cosmin Marian este lector al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj. Este specializat în metode de cercetare şi modelare a datelor în ştiinţele sociale. Nu are nici un interes pentru artele spectacolului, fotografie, muzică, jurnalism, noile media, literatură, filosofie, matematică sau fizică. Este conştient că România este ţara în care s-au născut Tristan Tzara, părintele dadaismului, şi Eugen Ionesco, inventatorul Rinocerilor.
Publicaţii: - Minority Representation and Reserved Legislative Seats in Romania, (with Ronald King), in East European Politics and Societies, Vol. 26, No 3, August 2012, pp 561-588.
- Plus ça change: Electoral Law Reform and Romanian Parliamentary Elections, (with Ronald King), in Communist and Post-Communist Studies, Vol 43, Issue 1, March 2010, pp 7-18.
- Defining Political Science: a cross-national survey, in European Political Science (
www.palgrave-journals.com), (with Ronald King), European Political Science, Vol. 7, no. 2 (2008), pp. 207-219.
- Stability Within Commotion: Romanian Electoral Patterns, 2004 - 2009, in Romania Under Basescu, ed. Ronald Kind (SDSU) & Paul Sum (UND), Lexington/Rowman & Littlefield, 2011.
- A Tale of Two Palaces: Strategic Semi-Presidentialism and Romanian Politics, in Romania Under Basescu, ed. Ronald Kind (SDSU) & Paul Sum (UND), Lexington/Rowman & Littlefield, 2011.

Cora Moţoc
Cora Moţoc este consilier politic al Ambasadei Marii Britanii. Anterior Cora a fost consilier al Guvernului României unde s-a ocupat de proiectele Printului de Wales pentru România şi coordonator de proiecte în cadrul programului Statul de Drept al Fundaţiei Konrad Adenauer. Şi-a petrecut ultimul an de liceu în SUA ca bursieră a Departamentului de Stat, este absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti şi fellow al Programului Aspen Young Leaders 2008. Cora crede în puterea şi valoarea educaţiei, este interesată de comunicarea politică, istoria recentă şi angajarea civică. Din punct de vedere politic, Cora se consideră liberal-conservatoare. Îi plac entuziasmul, pasiunea şi literatura americane, simplitatea sofisticată a Orientului şi bucătăria orientală şi atitudinea critică, ingeniozitatea şi fotbalul european.