Elisabeth Pilkington Raţiu (1921 – 2016)

La ultimele alegeri prezidențiale, din noiembrie 2014, Elisabeth Rațiu a lăcrimat când i-a văzut pe românii din Londra așteptând la coadă să-și exercite dreptul la vot. „Cât de mult s-ar fi bucurat Ion!”, i-a spus atunci fiului său Nicolae, care o însoțea. Împărtășind dragostea pentru țară a soțului său, Elisabeth a fost mereu o susţinătoare a democratizării României.

Elisabeth Pilkington este originară din comitatul Lancashire, din apropierea micului oraş industrial St. Helens, zonă pe care patru generaţii de Pilkingtoni au transformat-o într-o Mecca englezească a sticlăriei. Familia are înaintaşi de marcă: un strămoş cruciat despre care se crede că a murit undeva în România, în zona Văii Oltului, în drum spre Ierusalim; Dr. Richard Pilkington, distins teolog protestant al secolului al XVI-lea, implicat în primele etape ale reformei, a cărui amintire este comemorată într-un vitraliu la Colegiul St. John de la Cambridge; bunicul matern al lui Elisabeth, care a pus bazele uneia dintre cele mai vechi galerii de artă din Marea Britanie – Frost and Reed cu sediile în Bristol şi Londra.

După izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Elisabeth şi-a servit ţara lucrând timp de doi ani ca asistentă medicală pentru Crucea Roşie într-un spital de armată din Manchester, urmând ulterior studii de ştiinţe sociale Ia London School of Economics. În timpul războiului, şcoala a fost mutată la Cambridge, unde l-a întâlnit pe tânărul absolvent şi diplomat român Ion Raţiu, care studia pentru a obţine a doua diplomă, în economie, cu ajutorul unei burse „British Council”. El primise această bursă după ce refuzase să revină în România din cauza alianţei încheiate în 1941 de Mareşalul Antonescu cu naziştii.

Cuplul s-a căsătorit în 1945 la Capela Savoy din centrul Londrei. Elisabeth a luat imediat cetăţenia româna, pregătindu-se să-şi însoţească soţul în România pentru a candida la alegerile generale din 1946. Ion, care manifestase deja semne ale tuberculozei dinainte de căsătorie, s-a îmbolnăvit în toamna anului 1946 şi a fost internat la Davos, în Elveţia. Aici au fost însoţiţi de primul lor fiu, Indrei, născut în 1946; curând după aceea, în 1948, s-a născut cel de-al doilea fiu, Nicolae. Elisabeth a adoptat imediat spiritul gospodăriilor româneşti, a învăţat limba română şi a gătit după reţete româneşti pentru rude şi oaspeţi, transformând interesul său culinar într-o afacere complexă: dintr-o firmă de catering de succes, “Mary Feast” a devenit o şcoală renumită de gătit. De asemenea, Elisabeth a editat şi scris numeroase cărţi în domeniul artei culinare.  

Alături de viaţa de familie, Elisabeth şi-a dedicat timpul lucrului ca asistent social pentru unul dintre cele mai importante spitale londoneze. Pe măsură ce fiii săi au crescut şi au plecat să studieze, Elisabeth a devenit tot mai interesată de problemele de sănătate mentală existente în comunitatea londoneză. După o analiză atentă şi o creştere constantă a implicării sale în serviciile locale, a fost aleasă preşedinte al Asociaţiei „Mind” din Kensington şi Chelsea, un serviciu de frunte în ceea ce priveşte serviciile de sănătate mentală.

După moartea părinţilor săi Guy şi Margery Pilkington, Elisabeth, cei patru fraţi ai săi şi alte rude apropiate şi-au unit forţele pentru a fonda şi susţine două proiecte remarcabile: spitalul Fairfield, care a păstrat structura originală dar şi atmosfera blândă tipică pentru Casa Fairfield, căminul familiei Pilkington şi Trustul „Rainford”, o fundaţie de caritate focalizată în mod special pe acele regiuni unde familia Pilkington îşi conduce afacerile. În calitate de membru în Consiliul de Administraţie al trustulului „Rainford”, Elisabeth s-a implicat personal în susţinerea unui număr semnificativ de proiecte sociale şi umanitare. Pe lângă spitalul Fairfield – care este astăzi unul dintre cele mai mari spitale private din Nord-Vestul Angliei – Elisabeth a susţinut azilul St. Helens unde bolnavii incurabili îşi puteau găsi liniştea în ultimele zile. În acea perioadă, după redobândirea cetăţeniei britanice, Elisabeth a putut să-şi viziteze socrii în fiecare an, întâlnind, de asemenea, majoritatea românilor care veneau la Londra.

Când Ion a început în 1974 să militeze în întreaga lume pentru românii liberi, Elisabeth s-a alăturat şi ea acestei cauze, renunţând la pasiunile şi afacerile pe care le dezvoltase cu răbdare în timpul căsniciei. În următorii ani, au călătorit mult, vizitând comunităţile de români din întreaga lume, ajungând şi în Insula Paştelui, Pitcairn, Tahiti, călătorind pe Nil şi Amazon. În timpul excursiei de pe Amazon, familia Raţiu i-a întâlnit pe tânărul antropolog canadian Wade Davis şi pe soţia sa Gail Percy, fiica senatorului american Chuck Percy, din Washington DC. Familia Percy a oferit familiei Raţiu posibilitatea de a vizita casa lor din Washington, relația de prietenie dintre cele două familii dând naștere mai multor proiecte:

  • Uniunea Mondială a Românilor Liberi, al cărui prim congres a avut loc în 1984 la Geneva;
  • Catedra de Studii Româneşti şi Biblioteca Românească „Ion Raţiu”, înfiinţate în 1989 la Universitatea Georgetown, ca urmare a donaţiilor primite în perioada 1989-1995 de la Raţiu Family Charitable Foundation, fondată de Ion şi Elisabeth Raţiu la Londra în 1979;
  • Fundaţia Raţiu SUA, entitate cu profil umanitar fondată în 1996, destinată susţinerii Fundaţiei Raţiu România, pe care Elisabeth a înfiiinţat-o în 1993 la Bucureşti;
  • Prelegerea Ion Raţiu pentru Democraţie, eveniment prestigios, organizat anual împreună cu Woodrow Wilson International Center for Scholars pentru activişti pentru democraţie din întreaga lume. Evenimentul a fost inspirat de experienţa lui Ion şi Elisabeth Raţiu şi ospitalitatea de care s-au bucurat în Washington în anii 1980.

Pe lângă vizitele periodice la Washington, Ion şi Elisabeth şi-au împărţit timpul între Anglia, Elveţia şi SUA. Savannah, Georgia a devenit sediul Regent Line, afacerea de transport maritim a lui Ion Raţiu. Aici, Elisabeth a fost invitată să contribuie la deschiderea unui nou azil şi, de asemenea, a lucrat ca voluntar, efectuând vizite la domiciliu.

După căderea lui Nicolae Ceauşescu, Elisabeth Raţiu a ales fără ezitare să-l însoţească pe Ion Raţiu înapoi în România înspre un viitor nesigur. A participat alături de acesta la campania prezidenţială din 1990, îndurând în mod curajos tacticile de intimidare ale reprezentanţilor Frontului Salvării Naţionale, care urmăreau zdrobirea opoziţiei, în favoarea candidatului neo-comunist Ion Iliescu.

Multitudinea de cazuri medicale disperate, cu care intra zilnic în contact în faţa casei din Bucureşti, au determinat-o pe Elisabeth să fondeze în 1993 Fundaţia Raţiu România, care îşi propunea ca scop principal tratarea copiilor şi tinerilor bolnavi de leucemie. Atât de mare a fost succesul acestui program, încât după numai şapte ani, în anul 2000, guvernul român a instalat trei unităţi de transplant de maduvă, preluând integral responsabilitatea de a avea grijă de cazurile copiilor bolnavi de leucemie.

Din 2000, după moartea lui Ion Raţiu, s-a întors să locuiască la Londra, preocupându-se în continuare de activităţile Raţiu Family Charitable Foundation, Centrului Raţiu pentru Democraţie şi Asociaţiei Mondiale a Sănătăţii Mentale. În semn de recunoaştere a muncii sale, Elisabeth a primit distincţii din partea mai multor instituţii şi organizaţii, între acestea Preşedenţia României și Departamentul de Stat al SUA.

Odihnească-se în pace!

Celebrăm viața lui Elisabeth Pilkington Rațiu printr-un serviciu memorial organizat în 3 decembrie, ora 12.00 la  Biserica St. James, 197 Piccadilly, Londra, W1J 9LN.