|
Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.

Ion Rațiu

Granturi anuale

Valoare în lire sterline

Fundaţia Caritabilă a Familiei Raţiu, înregistrată în Marea Britanie, a fost înfiinţată în anul 1979, la Londra, de către Ion şi Elisabeth Raţiu, cu scopul de a promova şi sprijini proiecte care contribuie la evoluţia învăţământului superior şi a cercetării culturale şi istorice a României.

Fundaţia oferă 100 de grant-uri/ burse anuale, în valoare de 200.000 de lire sterline, în special pentru proiecte, cursuri universitare, participări la conferinţe, burse de călătorie şi alte cursuri pe termen scurt, inclusiv pentru cercetare academică. Bursele Raţiu sunt oferite studenţilor români pentru a studia o gamă largă de materii, în Marea Britanie. Aceste burse permit absolvenţilor talentaţi şi tinerilor profesionişti să devină familiari cu Marea Britanie şi, în acelaşi timp, să dobândească anumite abilităţi care pot fi adaptate şi aplicate în contextul din România. Fundaţia Raţiu a sprijinit, până în prezent, studenţi români cu domenii de interes precum: arhitectură, muzică, teatru, afaceri, teologie, filosofie, urbanistică, studii politice, drept, artă, design, design vestimentar, arheologie şi etno-muzicologie.

Fundaţia Raţiu oferă, de asemenea, capital de start (seed funding) unor proiecte inovative, în special din România, care întreţin şi promovează artele şi civilizaţia, patrimoniul, societatea civilă, democraţia şi protejarea mediului înconjurător.

Proiectele sprijinite de Fundaţia Raţiu sunt numeroase şi variază de la prevenirea traficului de persoane la promovarea modei româneşti la Londra, prin intermediul sprijinului oferit artiştilor în vârstă care se confruntă cu probleme de subzistenţă, curatorilor de artă în călătoriile de descoperire culturală, centrelor de îngrijire pentru bătrâni şi persoane dezavantajate, odiseelor fotografice în zonele necunoscute ale României, spectacolelor de teatru din România şi din străinătate, specialiştilor în optică pentru participarea la conferinţe, membrilor corurilor britanice care susţin turnee în România, precum şi scriitorilor galezi care fac cercetare în Transilvania.

Arte vizuale

Fundaţia Raţiu şi Centrul Cultural din Londra sprijină numeroase proiecte artistice din Marea Britanie:

danperjovschi_uiteatata

 

 

Reşedinţa/stagiul lui Dan Perjovschi la Galeria Colectivă (Collective Gallery) în 2004.

liaperjovschi_aud

 

 

Expoziția Liei Perjovschi la Galeria Yujiro din Londra.

matei_bejenaru_muncitori_romani_in_nettuno_italia_iunie_2008_din_cadrul_seriei_m3_munca_memorie_miscare_cmatei_bejenaru

 

 

Lucrarea realizată de Matei Bejenaru pentru Muzeul Tate Modern în 2007.

avioane-si-ingeriY-de-mircea-cantor-modern-art-oxford-2008-credit-foto-andy-keate

 

Expozițiile lui Mircea Cantor pentru Modern Art Oxford (2008), Arnolfini în Bristol (2008) şi Centrul de Arte Camden, Londra (2009).

Film

Unul dintre cele mai de succes evenimente organizate, până în prezent, este Festivalul de Film Românesc la Londra. Totul a început în anul 2002, cu proiectarea de filme româneşti într-un cinema mic, pentru un public majoritar român. Treptat, prin promovare pe diverse canale şi inclusiv prin atragerea unor specialişti în domeniu, am transformat clubul de film într-un festival amplu, cu prezenţă notabilă în media locale. Avem, în prezent, un public mixt român-britanic, format atât din cinefili amatori, cât şi din specialişti.

 

Fundaţia a sprijinit prezenţa românilor la Festivalul de Film BFI London, organizat de The Times, în 2007 şi 2008.
[vimeo 33055474 w=667 h=500]

 

„Centrul tornadei” („Heart of the Tornado”), un film documentar despre artistul Paul Neagu (1938-2004), realizat de Laurenţiu şi Agnieszka Garofeanu, a fost, de asemenea, susţinut.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=Ln0i5bI42Oc?&autoplay=0;rel=0&controls=0&showinfo=0]

În anul 2008, Fundaţia a fost implicată, prin sprijinirea producătorilor români, în Festivalul de filme documentare Sheffield Doc Fest, unul dintre cele mai importante festivaluri de acest gen.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=8J4vO0J2BjA?&autoplay=0;rel=0&controls=0&showinfo=0]

Premiul Fundaţiei Raţiu oferit la Festivalul de Film Astra de la Sibiu a fost acordat pentru prima dată filmului „Un campion balcanic” („A Balkan Champion”), realizat de Reka Kincses în anul 2006. Un an mai târziu, Premiul a fost primit de Petr Lom pentru documentarul „Pe sârmă” („On a Tightrope”).

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=2yeguee1b-U?&autoplay=0;rel=0&controls=0&showinfo=0] Prin intermediul CCR Londra, Fundaţia a contribuit la Festivalul Internaţional de Film de la Londra, în martie 2006, precum şi la lansarea filmului „Transilvania” („Transylvania”) al lui Tony Gatlif.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=KNIcrcLcW-k?&autoplay=0;rel=0&controls=0&showinfo=0] Grant-ul STEPdoc încurajează producţia de film documentar românesc. Primele burse STEPdoc au fost oferite, în toamna anului 2007, regizorilor Adina Pintilie şi Corina Radu, care au folosit fondurile pentru a-şi aprofunda studiile şi pasiunea în Regatul Unit.
Literatură

Fundaţia Raţiu administrează mai multe proiecte de dramaturgie şi de poezie:

Sprijinirea stagiilor artistice ale dramaturgilor la Teatrul Curţii Regale(Royal Court Theatre) din Londra
Sprijin pentru UNITER 
 Co-organizarea şi sponsorizarea pentru acordarea Premiului Anual pentru Traducere Lirică Europeană „Corneliu M. Popescu”, în cadrul Societăţii de Poezie din Londra. Premiul este în valoare de 1.500 de lire sterline, iar competiţia permite înscrierea colecţiilor de poezii traduse dintr-o limbă europeană în limba engleză.
Lansări de carte: „Prădarea României” („Theft of Romania”), Tom Gallagher, 15 noiembrie 1988; „Ziua pe care nu o vom uita” („The Day We Won’t Forget”), Stejărel Olaru şi Marius Oprea; „Remisiuni şi migraţia internaţională” („Remittances and International Migration”), Alexandra Delcea; „National Geographic Traveler: România”, Caroline Juler.
Muzică

Fundaţia Raţiu oferă finanţare unor tineri muzicieni români pentru a studia în Anglia, la:

  •  Colegiul Regal de Muzică (Royal College of Music)
  • Academia Regală de Muzică (Royal Academy of Music)
  • Colegiul Regal Nordic de Muzică (Royal Northern College of Music)
  • Şcoala de Muzică Guildall (Guildhall School of Music).

Aceşti muzicieni sunt apreciaţi în locurile în care studiază şi mulţi dintre ei au început deja să susţină spectacole de succes pe scene din Marea Britanie.

Fundaţia sprijină, de asemenea, o serie de proiecte precum editarea de CD-uri, organizarea de concerte şi nu numai. Fundaţia a sprijinit editarea a două CD-uri cu opera completă pentru pian şi vioară a lui George Enescu (Haenssler Verlag, Germania), cântată de Remus Azoiţei (vioară) şi Eduard Stan (pian). Evenimentul a fost urmat de un concert susţinut la Wigmore Hall.
Legături româneşti

 

Programul „Legături româneşti” („Romanian Connections”) s-a desfăşurat la Liverpool, cu ocazia desemnării oraşului Capitală Europeană Cultulraă, în 2008, când Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu a interpretat spectacolele „Aşteptându-l pe Godot” („Waiting for Godot”) şi „Mingea” („The Ball”).

romanian_connections

Mai multe detalii.

Puterea Culturii

Puterea Culturii” este un program iniţiat de Fundaţia Raţiu, care constă în organizarea unor seminarii şi sesiuni de dialog constructiv cu participanţii.

last100days

Mai multe detalii.

Fundaţia Raţiu din Regatul Unit sprijină şi colaborează cu Centrul Raţiu pentru Democraţie.

Fundaţia Raţiu sprijină Centrul Cultural Român (CCR) din Londra. CCR este o organizaţie non-guvernamentală independentă, care promovează cultura românească în Marea Britanie şi care sărbătoreşte 15 ani de existenţă în 2014. Activitatea CCR cuprinde organizarea, sprijinirea şi promovarea unei game largi de evenimente cu specific românesc. Majoritatea proiectelor culturale iniţiate şi sponsorizate de Fundaţia Raţiu sunt puse în practică prin intermediul CCR de la Londra. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.romanianculturalcentre.org.uk.

În ultimii ani, Fundaţia Raţiu Marea Britanie a reuşit să contribuie substanţial la actuala sa vitalitate şi viabilitatea sa viitoare, prin oferirea de sprijin următoarelor ONG-uri şi proiecte dezvoltate în România:

Alburnus Maior Roșia Montană

Alburnus Maior Roșia Montană

ONG

Asociația Alburnus Maior este un ONG cu sediul în Roşia Montană, jud. Alba și reprezintă interesele acelor locuitori din Roșia Montană și din Bucium care se opun proiectului Roșia Montană și refuză să-și înstrăineze proprietățile pentru a face loc proiectului minier.
Visit their website.

Asociatia ‘e-cart’

Asociatia ‘e-cart’

ONG

(Raluca Voinea) – harta partimoniul arhitectural Marcel Iancu, vizita curatorilor români în Marea Britanie

Visit their website.

 Jeunesse Musicale Romania

Jeunesse Musicale Romania

ONG, Muzică

Eforturile echipei ELITE ART Club UNESCO se concentrează în direcţia promovării tinerilor artişti, prin organizarea unor ample proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei moderne precum şi ale unor valori deja consacrate.

Visit their website.

Fundaţia pentru meşteşuguri

Fundaţia pentru meşteşuguri

ONG

Înfiinţarea organizaţiei, păstrarea meşteşugurilor tradiţionale

Visit their website.

Rozalb de Mura

Rozalb de Mura

ONG, Artist

Asociaţia de Tineret Add, Bucureşti (Dragoş Olea) – biblioteca cu cărţi de management cultural, sprijin pentru designer-ul vestimentar.
Visit their website.

Astra Film Festival (AFF)

Astra Film Festival (AFF)

Movies

Primul festival internațional de film din România, Astra Film Festival (AFF), se desfășoară la Sibiu și este o sărbătoare a filmului documentar contemporan.

Visit their website.

UNITER

UNITER

Teatru

Uniunea Teatrală din România – UNITER – este o organizaţie profesională, apolitică, neguvernamentală şi nonprofit, constituită prin asocierea liberă a creatorilor din domeniul teatrului.

Visit their website.

Asociatia ‘e-cart’

Asociatia ‘e-cart’

ONG, Artist

Fundatia Teatru Fara Frontiere in Bucuresti, cursuri de elită pentru tinerii actori.
Visit their website.

 Fundatia %22Democrație prin Cultură%22

Fundatia %22Democrație prin Cultură%22

NGO, Theater

În 1993, un grup de iniţiativă condus de Constantin Chiriac, actor la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, s-a hotărât să-i redea oraşului strălucirea pierdută prin organizarea unui festival de teatru.
Visit their website.

Imago Association

Imago Association

ONG, Teatru

platforma DramAcum pentru dramaturgi români debutanţi. Acest program încurajează autorii români să scrie în limba română şi să îşi pună în scenă ideile, susţinând, totodată, traducerea pieselor de teatru străine în limba română şi viceversa.

Visit their website.

New Romanian Playwrights

New Romanian Playwrights

Teatru

Fundaţia Raţiu administrează mai multe proiecte de dramaturgie şi de poezie, încurajând, spre exemplu, tineri dramaturgi români să-şi publice lucrările, sprijinind stagiile artistice ale dramaturgilor la Teatrul Curţii Regale (Royal Court Theatre) din Londra
Visit their website.